SUNTEM FII AI ACELUIAȘI UNIVERS...
" Suntem cu toții fiii aceluiași Univers și ai acelorași stele. Iată de ce suntem cu toții frați!"( Margherita Hack)
" Atât este tot ceeace știm astăzi despre Univers. Nu știm dacă începutul expansiunii era însăși începutul Universului sau poate doar o transformare de stare fizică a materiei de la "supa" de particule elementare la Universul pe care îl observăm astăzi ca și consecință a scăderii temperaturii și densității produse în urma expansiunii. Nu știm nici care energie a dat startul expansiunii. Nu știm dacă Universul este limitat sau dacă este infinit în timp și spațiu. Nu știm nici dacă Universul pe care îl observăm astăzi este într-adevăr unicul care există sau este doar unul dintre multele alte "universuri", guvernate poate de legi fizice diferite de cele pe care le cunoaștem. Greu de crezut că observațiile noastre ar putea avea răspunsuri la aceste întrebări. Universul pe care oricare dintre noi și-l imaginează reflectă credințele laice sau religioase ale fiecăruia dintre noi." (Margherita Hack)
Universul! De la începutul expansiunii sale și până la existența noastră "sofisticat" inteligentă, Universul imi pare o uriașă balanță cu care o forță imposibil de imaginat sau de descris, poate materie sau la fel de bine energie, dozează ECHILIBRUL; materiei îi corespunde antimateria și fiecare gaură neagră își are golul său. Greu de crezut că ar exista ceva cu adevărat inert în acest Univers devreme ce chiar particulele infinitezimale au masă și energie! În incinta sacră a Sarmisegetusei, învăluiţi într-o atmosferă densă asemeni "supei energetice primordiale", am avut revelația că Universul în întregul său este viu și că acționează asemenea oricărui organism: fiecare parte componentă dispune de propria inteligenţă şi de libertate de acţiune şi în acelaşi timp de capacitatea de a se integra armonios mişcării şi inteligenței "creaturii-mamă". După această experiență trăită în Kogaion, întreaga noastră viziune asupra lumii a căpătat o altă mult mai înaltă dimensiune, căci noi vedem viață și inteligență în oricare dintre părțile care o compun, până și în apă sau în pietre. Fiecare particulă atomică are pentru noi aceeași valoare ca oricare ființă complexă căci Universul folosește aceeşi energie pentru a crea un grăunte de nisip, o moleculă de apă sau unui copac sau pentru a da naştere unui animal sau unei ființe umane. Avem certitudinea că universul nu e gol şi în imensitatea lui vie suntem cu toții o unică entitate. Nimic din această creaţie nu poate fi judecat conform criteriilor etice de "bine" sau "rău", pentru că niciuna dintre legile care o guvernează nu-și are corespondent în aceste noţiuni: vor exista mereu efecte ca și consecințe ale cauzelor și va fi mereu doar Universul însuși capabil să găsească soluția optimă pentru a-şi refece propriul echilibru!
Ca posesori ai conștiinței de sine, în relație cu toate celelalte forme de viață , noi trebuie să fim responsabili de modul nostru de a gândi, a face sau a acționa.Trebuie să fim conștienți că nici cea mai "urâtă", "proastă" sau "dăunătoare" formă de viață nu poate fi separată de totalitate pentru că derivă de la aceeași sursă. Din fericire, mintea umană nu a rămas mult timp tributară unei gândiri fixiste şi în parcursul său spre cunoștere a început să realizeze că Universul nu putea să apară din nimic și nici nu putea fi rezultatul unui "fiat voluntas tua" creativ; el este o capodoperă perfect funcțională a creației, un produs al forțelor haotice care operează de-a lungul eonilor de timp prin coliziuni, cataclisme, repulsie și atracție, materializându-se conform principiului selecției. Legea naturii nu este o formulă elaborată de un legiuitor: a acționa în mod natural este legea vieţii!
Dr.Elena P.